In cele noua luni de nerabdare, corpul este supus anumitor schimbari (ne doare spatele, ne simtim obosite sau simtim ca ni se inmoaie genunchii). In orice caz, acestor schimbari, fie ele hormonale, fizice sau psihice, le putem impune un remediu destul de simplu: exercitiile de gimnastica. Vorbele din popor, cum ca, in timpul sarcinii nu avem voie sa depunem efort, azi sunt dezmintite.
Chiar daca nu avem posibilitatea sa ne intrecem la un maraton sau sa ridicam greutati, nu inseamna ca unele exercitii usoare ne sunt interzise. Din contra, daca sunt facute in mod corespunzator, ne vor usura momentul travaliului si al nasterii, si totodata vor contribui la sanatatea fatului.
Poate nu ne-am gandit la asta, insa o plimbare scurta are rezultate mari. Sa vedem cateva tipuri de exercitii din cele mai practicate:

Exercitiile pe care le putem pune in practica sunt diferite. In functie de preferintele noastre si accesibilitate, putem alege intre ceva usor (plimbari, exercitii de inviorare, yoga, pilates, Tai Chi sau inot) si exercitii care necesita antrenament (aerobic, jogging pe pista, fitness). Inainte sa te hotarasti sa urmezi unele dintre aceste exercitii (indiferent de dificultatea acestuia) este bine sa te sfatuiesti cu medicul ginecolog.
Exercitii de gimnastica in timp scurt (30 min)
Chiar daca nu ajungi la cota de 30 min din prima, poti sa incepi usor, adaugand pe zi ce trece minute in exercitiul tau. Exercitiile nu trebuie sa fie atat dificile, incat sa te obosesti, ci mai mult sa te relaxezi atunci cand le practici. Sa vedem un exemplu de astfel de exercitiu: stai pe pat, culcata pe spate, iar la fiecare 3 secunde iti ridici usor cate un picior. Apoi, schimbi pozitia – stai pe o parte si ridici piciorul la fiecare 3 secunde.
Yoga
Pe langa faptul ca este relaxant, te va scapa si de durerile de spate. Yoga se practica pe seama mai multor exercitii la sol (pe o rogojina de burete), menite sa iti antreneze muschii bazinului (pelvisului) astfel incat aceste exercitii sa iti fie de folos atat in momentul nasterii cat si dupa. In mod evident, yoga nu se opreste aici, ci consta si in exercitii de concentrare asupra unui punct:acesta fiind considerat cea mai usoara cale de a te destinde.
Aerobic
Daca te te hotarasti sa faci aerobic in timpul sarcinii, este indicat sa incepi cu o scurta incalzire. Dat fiind ca exercitiile de aerobic sunt uneori mai dure, vei selecta dintre ele cele accesibile tie: usoare fandari lateral sau in fata, extinderi, abdomene si miscari aleatorii pe ritm de dans.
Daca nu te-ai decis cu ce sa incepi, poti sa combini 2 tipuri, atata timp cat unul il compenseaza pe celalat. Important este sa nu te obosesti peste masura si sa consumi cat mai multe fructe si lichide.
Leave a reply